Tot mai mulți români aleg să-și mute baza fiscală în Bulgaria. Motivele sunt simple. Taxele mai mici, birocrația mai ușoară, cadrul legislativ mai stabil și costurile administrative reduse. Dacă ai deja o firmă Bulgaria sau ai în plan să deschizi una, s-ar putea să te intereseze cum poți obține rezidența fiscală în Bulgaria în mod legal și eficient.
Procedura nu este complicată, dar presupune o serie de pași care trebuie urmați cu atenție. Greșelile pot duce la respingerea cererii sau la imposibilitatea de a beneficia de convenția de evitare a dublei impuneri. Tocmai de aceea, e important să înțelegi tot procesul de la început până la final.
Cine poate obține rezidența fiscală în Bulgaria
Te poți califica dacă îndeplinești câteva condiții de bază. În primul rând, trebuie să ai o prezență reală în Bulgaria. Asta nu înseamnă că trebuie să locuiești permanent acolo, ci că poți demonstra o legătură clară cu statul bulgar – fie printr-o locuință închiriată, fie printr-un contract de muncă, fie prin activitatea unei firme.
Dacă deții o firmă Bulgaria, ai deja un avantaj. Poți folosi această entitate ca punct de legătură fiscală și legală, mai ales dacă activezi în domenii precum IT, transport, comerț sau consultanță.
De asemenea, trebuie să ai o adresă oficială de reședință înregistrată în Bulgaria și să prezinți dovada unui cont bancar personal în care ai depozitat o anumită sumă de bani.
Ce documente ai nevoie
Actele necesare sunt clare și nu implică o listă stufoasă. Totuși, trebuie pregătite corect și în forma cerută de autoritățile bulgare. Iată cele mai importante:
- Cartea de identitate sau pașaportul;
- Cardul de sănătate emis în Bulgaria (poți obține acest document dacă ești asigurat). Există și opțiunea de a deține un Card European de Sănătate emis de Sistemul Român de Asigurări de sănătate sau să închei o asigurare privată de sănătate prin intermediul unei companii de asigurări din Bulgaria.
- Dovada unei adrese de reședință în Bulgaria (contract de închiriere + declarația notarială a proprietarului). Dacă apelezi la avocatînbulgaria.com, reședința fiscală îți este asigurată.
- Extras de cont bancar care să arate un depozit minim (de obicei 1500 euro sau dolari). Dacă nu vrei să blochezi bani, poți schimba valuta dimineața din Euro în Leva și după amiaza din Leva în Euro.
- Cererile tip de rezidență completate și semnate;
- Prezența fizică în Bulgaria la momentul depunerii documentelor.
În funcție de caz, pot fi solicitate și alte documente suplimentare, dar cele de mai sus sunt obligatorii în toate situațiile.
Cum deschizi contul bancar
Pentru contul bancar personal, trebuie să te prezinți la o sucursală locală a unei bănci din Bulgaria. Procedura este simplă. Prezinți pașaportul sau buletinul, iar unele bănci pot solicita și dovada adresei. Odată deschis contul, trebuie să depui suma minimă cerută. Acești bani rămân în cont doar până finalizezi procesul de obținere a rezidenței. După aprobare, îi poți retrage fără probleme.
Contul trebuie să fie pe numele tău. Nu se acceptă conturi comune sau conturi de firmă în locul celui personal.
Dacă nu ai nevoie de un cont bancar și nu vei folosi servicii bancare în viitor, este suficient un document de la bancă pentru schimb valutar – important este să ai un document care să le ateste numele și suma de 1500 de euro sau dolari cu semnătură și ștampilă de la instituția bancară.
Unde depui actele
Documentația se depune la Direcția pentru Migrație din orașul bulgar unde ai adresa de reședință. Nu e nevoie să stai în Bulgaria mai multe zile. Este suficient să fii prezent fizic în ziua depunerii. Întregul proces durează între 3 și 5 zile lucrătoare, dacă actele sunt în regulă.
Majoritatea persoanelor aleg să colaboreze cu o firmă specializată locală, care se ocupă de pregătirea dosarului. În acest fel, tu trebuie să te prezinți doar cu documentele personale, iar restul se rezolvă în mod eficient.
Ce este certificatul de rezidență fiscală
Certificatul de rezidență fiscală este documentul care confirmă că, din punct de vedere fiscal, ai domiciliul fiscal în Bulgaria. Se eliberează de către Agenția Națională a Veniturilor (ANV) și este valabil pentru anul fiscal în curs.
Acest certificat te ajută să beneficiezi de tratatele internaționale pentru evitarea dublei impuneri. Practic, dacă ai rezidența fiscală în Bulgaria și ai un venit extern, nu ești impozitat și în România pentru aceeași sumă.
Certificatul este solicitat frecvent de clienți, parteneri de afaceri sau autoritățile din alte state atunci când apar transferuri de fonduri sau relații contractuale internaționale.
Convenția dintre România și Bulgaria
România și Bulgaria au semnat un acord bilateral pentru evitarea dublei impuneri. Asta înseamnă că nu poți fi taxat simultan în ambele state pentru același venit, dacă prezinți dovada rezidenței fiscale.
Pentru a te încadra legal în această convenție, trebuie să te asiguri că ai totul documentat corect: reședința înregistrată, contul personal activ, activitate economică derulată și o relație clară cu statul bulgar.
Dacă ai deja o firmă Bulgaria, e important să te asiguri că nu doar firma este înregistrată, ci că și tu, ca persoană fizică, ești în evidența fiscală a Bulgariei.
Alte beneficii odată cu rezidența
Pe lângă partea fiscală, rezidența îți oferă și alte avantaje. Ai acces la sistemul de sănătate din Bulgaria, în aceleași condiții ca un cetățean bulgar. Poți înmatricula mașini pe numele tău, poți solicita reîntregirea familiei și chiar poți aplica pentru cetățenie după 5 ani.
Libertatea de mișcare în UE rămâne neafectată. Dacă obții rezidență permanentă, beneficiezi și de dreptul de ședere nelimitată pe teritoriul Bulgariei, cu posibilitate de reînnoire la fiecare 10 ani.
Ce greșeli trebuie evitate
Poți pierde timpul dacă nu te documentezi din surse sigure. Mulți fac greșeala să creadă că simpla deținere a unei firme e suficientă. Fără prezență fizică și fără acte personale înregistrate în sistemul bulgar, cererea ta poate fi respinsă.
De asemenea:
- Nu lăsa completarea formularelor pe ultima zi;
- Nu ignora cerințele privind dovada financiară;
- Nu trata cu superficialitate importanța declarației notariale din partea proprietarului locuinței.
Fiecare detaliu contează și poate influența aprobarea dosarului.
Când începi demersurile
Cel mai bine este să începi când ai deja toate documentele personale în regulă și poți călători în Bulgaria. Dacă ai colaboratori locali sau o firmă care te asistă, procesul este mai simplu și poți economisi timp. Important este să alegi o perioadă în care poți fi prezent fizic pentru depunerea actelor.
Dacă respecți toți pașii și îți organizezi actele din timp, rezidența fiscală în Bulgaria poate fi obținută rapid și fără complicații. În final, ai un cadru fiscal mai clar, costuri mai mici și o soluție viabilă pentru dezvoltarea afacerii tale. Iar dacă ai deja o firmă Bulgaria sau intenționezi să deschizi una, procesul e și mai simplu. Totul ține de organizare și informare corectă.
Pe lângă aceste avantaje, obținerea rezidenței fiscale în Bulgaria poate fi utilă și pentru alte scopuri practice:
1. Înmatricularea unui autoturism direct pe numele unui cetățean român care are sediul permanent pe teritoriul Republicii Bulgaria. În acest fel, nu există riscul ca mașina să fie înregistrată pe numele unei alte persoane fizice sau al unei companii bulgare care deține multe alte vehicule și riscă să fie trecută pe lista neagră de către companiile de asigurări.
2. Preschimbarea unui permis de conducere valabil emis de autoritățile Republicii România cu un permis bulgar, util mai ales pentru cei care locuiesc o perioadă mai lungă în Bulgaria sau au nevoie de un document emis de o autoritate locală stabilă și predictibilă.
3. Primirea de venituri din țări terțe din afara UE – în special din Statele Unite ale Americii – în condiții mai favorabile decât în România, datorită convenției bilaterale mai avantajoase dintre Bulgaria și SUA pentru evitarea dublei impuneri. Această oportunitate este valorificată în special de un anumit segment de clienți care desfășoară activități internaționale.