O firmă poate avea facturi de încasat de 200.000 de lei și totuși să îi lipsească 50.000 de lei pentru plățile din următoarele săptămâni. Într-o asemenea situație, suma de finanțat nu se stabilește după valoarea totală a creanțelor, ci după deficitul de numerar dintre încasări și cheltuielile care ajung la scadență.
Scontarea ajută tocmai în acest interval. Firma transformă o creanță cu termen viitor în bani disponibili mai devreme și acoperă o parte din necesarul activității curente.
De unde începi calculul?
Primul reper este fluxul de numerar pentru următoarele 30, 60 sau 90 de zile. Notezi banii disponibili astăzi, încasările estimate și toate plățile care urmează.
Să presupunem că firma are 35.000 de lei în cont. În următoarele 30 de zile estimează încasări de 45.000 de lei și are de achitat 110.000 de lei pentru furnizori, salarii, taxe și transport.
Numerarul disponibil pentru perioadă este de 80.000 de lei. Plățile sunt de 110.000 de lei. Rezultă un deficit de 30.000 de lei.
Aceasta este suma de la care începe analiza. Nu valoarea facturilor emise și nici cifra de afaceri lunară.
Ce plăți intră în calcul?
Include cheltuielile care au o scadență cunoscută și care susțin activitatea firmei. Furnizorii, salariile, taxele, ratele, chiria, transportul și aprovizionarea intră în această categorie.
Separă investițiile mari dacă ele nu fac parte din activitatea curentă. Achiziția unui utilaj de 200.000 de lei are altă logică decât plata unui lot de materie primă care va fi transformat în produse și vândut în următoarele săptămâni.
Cum alegi facturile potrivite pentru scontare?
După ce ai stabilit deficitul, te uiți la creanțele pe care le ai de încasat.
O firmă cu un deficit de 40.000 de lei nu are nevoie neapărat să transforme anticipat în numerar facturi de 150.000 de lei. O finanțare apropiată de suma lipsă reduce costurile și păstrează operațiunea legată de problema concretă.
Pentru un capital de lucru pentru firme prin scontare, creanțele analizate ar trebui să provină din tranzacții comerciale documentate și să aibă termene de plată suficient de îndepărtate încât accesul anticipat la bani să aibă utilitate.
Contează și clientul care datorează banii. O creanță către un partener care plătește constant la termen are alt profil decât una disputată sau provenită dintr-o colaborare care a generat întârzieri repetate.
Cum influențează termenul de plată necesarul?
Diferența dintre termenele furnizorilor și cele acordate clienților spune cât timp firma finanțează singură activitatea.
Dacă plătești furnizorii la 15 zile și încasezi clienții la 60, există aproximativ 45 de zile în care numerarul a ieșit, iar veniturile nu au intrat încă.
La o firmă cu cheltuieli operaționale de 4.000 de lei pe zi, acest interval poate ajunge la 180.000 de lei.
Dacă negociezi furnizorii la 30 de zile, aceeași diferență scade. Necesarul de finanțare se reduce fără să modifici vânzările.
Calculul capitalului de lucru nu ține, așadar, doar de cât facturezi. Contează și cât timp trece până când încasezi și cât de repede ai de plătit.
Cum tratezi stocurile în calcul?
Stocurile consumă numerar înainte să genereze vânzări.
Dacă firma cumpără marfă de 100.000 de lei și o vinde în două luni, suma rămâne blocată până când produsele ies din depozit și facturile sunt achitate.
Un stoc care se rotește în 20 de zile are alt efect asupra lichidității decât unul care stă 120 de zile.
Ce se întâmplă când aprovizionarea crește?
O comandă mai mare poate ridica necesarul de capital de lucru chiar dacă firma are suficiente vânzări.
Să presupunem că un distribuitor cumpără în mod normal marfă de 80.000 de lei lunar. Înaintea sezonului, dublează comanda la 160.000 de lei. Diferența de 80.000 de lei trebuie finanțată până când produsele suplimentare sunt vândute și încasate.
Dacă firma are facturi cu scadență peste 60 de zile, scontarea unei părți dintre ele poate acoperi tocmai această creștere temporară a necesarului.
Ce rezervă de numerar păstrezi?
Un calcul făcut până la ultimul leu lasă firma vulnerabilă la întârzieri.
Clienții pot plăti cu câteva zile după termen, transportul se poate scumpi, iar o reparație neprevăzută poate apărea în aceeași lună.
De aceea, necesarul calculat merită testat și într-un scenariu mai slab decât cel principal.
Dacă deficitul estimat este de 50.000 de lei, verifică ce se întâmplă dacă o încasare de 20.000 întârzie două săptămâni. Dacă firma ajunge din nou fără numerar, suma inițială este prea strânsă sau rezerva operațională prea mică.
Rezerva nu are nevoie să fie arbitrară. Poți porni de la media cheltuielilor săptămânale și de la istoricul întârzierilor la încasare.
Cum compari costul scontării cu beneficiul?
Accesul mai devreme la bani are un cost. Acesta merită comparat cu ceea ce firma obține folosind numerarul.
Dacă scontarea unei creanțe aduce 60.000 de lei care permit cumpărarea unei comenzi cu marjă de 12.000 de lei, costul finanțării trebuie privit în raport cu această marjă.
Dacă totalul costurilor ajunge la 3.000 de lei, rămâne o diferență de 9.000 de lei înaintea celorlalte cheltuieli. Dacă finanțarea costă 10.000 de lei, avantajul comercial se reduce puternic.
Calculul bun se face în sume, nu doar în procente.
Când arată calculul că problema nu ține de capitalul de lucru?
Dacă deficitul apare în fiecare lună și nu dispare nici după încasarea facturilor, cauza merită căutată în altă parte.
Firma poate avea marje prea mici, cheltuieli fixe ridicate sau stocuri care cresc continuu. Într-o asemenea situație, scontarea mută încasările mai devreme, însă nu repară dezechilibrul dintre venituri și costuri.
Capitalul de lucru se calculează pornind de la timp și bani: când plătești, când încasezi și ce sumă lipsește între cele două momente. După ce ai această diferență, poți stabili ce facturi merită scontate și cât numerar are sens să aduci mai devreme în firmă. Așa eviți atât finanțarea insuficientă, cât și costul unei sume mai mari decât cere activitatea.